Pe baza unei solicitări efectuate cu 12-24 ore înainte (telefon, e-mail)  un medic cardiolog  din cadru firmei noastre se deplasează la domiciliu solicitantului (indiferent de zona în care locuieşte în Craiova!!)cardio1

– se face evaluarea stării generale a pacientului;

– se efectuează consultul medical de specialitate și EKG;

– se stabileşte diagnosticul şi conduita terapeutică ulterioară;

AVANTAJE!!

• Este inclus si un examen EKG efectuat pacientului în momentul consultului!!!

• Se evită disconfortul creat de deplasarea pacientului (insurmontabil în cazul pacienţilor netrasportabili)

• Se evită pericolul apariției unor complicații prin mobilizarea pacientului în cazul unui transport

• Se evită costurile directe şi indirecte legate de deplasarea la sediul unui ambulatoriu de specialitate  (benzină, timp, plecatul dimineaţa de acasă, învoitul de la serviciu, necesitatea prezenţei unui însoţitor etc.) precum și a altor cheltuieli „neimpozabile”

• Se evită momentele create de aşteptarea  în holul unui ambulatoriu de specialitate , de mediul nefamilial şi uneori ostil pentru unii pacienţi creat de prezenţa fizică într-o unitate medicală

• Se păstrează discreţia asupra identităţii și diagnosticului pacientului, nefiind afectată imaginea de sine a pacientului prin expunerea într-un mediu exterior celui familial

PREŢURI

Preţul unui consult cardiologic de specialitate la domiciliu este de 300 de lei (inclusiv EKG!!)

Preţurile includ transportul şi eventualele materiale consumabile folosite!

În zonele limitrofe costul per administare se suplimenteaza cu timpul alocat și combustibilul consumat.

Serviciul este disponibil pe raza municipiului Craiova și zonele limitrofe.

Sună-ne la

Sună-ne la

+40 740 072 078

Email

Email

office@tratamenteacasa.ro