Tratamentul local al escarei cu pansamente moderne, hidroactive

Escara (ulcerul de decubit sau ulcerul de presiune) constituie o problemă majoră de sănătate. Pentru persoanele afectate (vârstnice sau tinere) escara presupune un tratament îndelungat cu multiple riscuri şi un efort susţinut din partea aparţinătorilor, nu în ultimul rând financiar.

Tratamentul cu pansamente moderne, hidroactive constă în debridare autolitică (curăţarea non-invaziva a plagiicu păstrarea ţesutului sănătos intact), stimularea formării ţesutului de granulaţie (celulelor noi), cât şi stimularea epitelizării (închiderea plăgii). Aceste pansamente creează condiţiile necesare pentru a depăşi stadiul stagnant în care se afla escara ca urmare a dezechilibrului existent la nivel microcelular, susţinând procesul de vindecare în fiecare dintre fazele de evoluţie ale acestuia (faza I – de curăţare/exsudativa; faza II- de granulaţie şi faza III – de epitelizare). Datorită mecanismelor specifice de absorbţie, pansamentele hidroactive reduc încărcarea microbiană şi realizează un control optim al cantităţii de exsudat prin absorbţia secreţiilor în exces şi menţinerea unui mediu umed, necesar proliferării ţesuturilor noi.

Faza de curăţare sau exsudativă

În faza de curăţare se realizează debridarea autolitică ce presupune înmuierea necrozelor, îndepărtarea exsudatelor fibrinoase, a celulelor moarte şi a germenilor. Acesta metodă de curăţare a plăgii oferă multiple beneficii pentru procesul de vindecare. Procedură este selectivă, deoarece numai ţesutul devitalizat este înlăturat, în timp ce ţesutul sănătos este păstrat intact, nefiind traumatizat. În plus, mediul umed menţinut de pansamentele hidroactive protejează şi stimulează celulele responsabile de curăţarea plăgii şi proliferarea ţesutului nou. Un alt avantaj îl constituie metodă în sine, lipsită de „efecte secundare” şi uşor de pus în practică.

Faza de granulaţie

În momentul în care plagă este curată se creează condiţiile necesare formării de ţesut nou. O atenţie deosebită trebuie acordată patului lezional (bazei plăgii) ce trebuie menţinut în permanenţă într-un mediu umed echilibrat. În cazul în care plagă se usucă, celulele ce contribuie la formarea ţesutului nou şi a vaselor de sânge mor, procesul de vindecare regresând sau stagnând.

Faza de epitelizare

În faza de epitelizare, pansamentele întreţin mediul umed echilibrat, protejând epiteliul nou format împotriva desprinderii celulare şi accelerând procesul de cicatrizare. În acest stadiu al plăgii unul din principalele beneficii ale pansamentelor hidroactive îl reprezintă schimbul atraumatic, fără lezarea ţesutului nou format.

În această fază se poate continua tratamentul cu pansamentele amintite la faza de granulaţie până la cicatrizarea completă a plăgii.

De reţinut este faptul că succesul terapeutic este posibil numai prin alegerea corectă a pansamentului corespunzător fazei de evoluţie din procesul de vindecare. Tratamentul local trebuie în mod obligatoriu însoţit de repozitionarea permanentă şi corectă a pacientului.

Sună-ne la

Sună-ne la

+40 740 072 078

Email

Email

office@tratamenteacasa.ro